Praslin
Aici am vrut sa stam chiar langa plaja, sa ascultam valurile din pat si sa ne bem cafeaua dimineata pe nisipul fierbinte. Ni s-a indeplinit partial dorinta in sensul ca auzeam valurile si noaptea-n somn, dar cafeaua nu am apucat […]
Aici am vrut sa stam chiar langa plaja, sa ascultam valurile din pat si sa ne bem cafeaua dimineata pe nisipul fierbinte. Ni s-a indeplinit partial dorinta in sensul ca auzeam valurile si noaptea-n somn, dar cafeaua nu am apucat sa o bem dimineata pe plaja in cele cinci zile pentru ca fie ne-am plimbat spre alte zone, fie a plouat.
Prima oara am fost doar in tranzit in drumul nostru de pe Mahe spre La Digue, apoi inapoi de pe La Digue dupa ce am stat acolo primele trei zile. Calatoria cu ferry dureaza 15 minute intre la Digue si Praslin, iar cu avionul de pe Mahe tot cam atat.
Praslin este a doua insula locuita ca marime si importanta, cu o suprafata de 38 km patrati si aproximativ 8000 locuitori, are doua localitati mai importante (Baie Saint Anne si Grand Anse) si km intregi de paduri tropicale, plaje, rezervatii naturale cum ar fi Vallee de Mai (patrimoniu UNESCO din 1983) sau Font Ferdinand. Ele adapostesc si emblema insulelor Seychelles: Coco de Mer (cele mai mari nuci de cocos din lume si cu o forma speciala) 🙂 Tot pe insula mai exista un port si un aeroport (masinile stau la semafor in capatul pistei cand aterizeaza sau decoleaza avionul), taxiuri si masini de inchiriat asa ca transferurile si transportul nu sunt o problema. Singura problema ar fi pentru cei care doresc sa inchirieze biciclete datorita pantelor foarte abrupte ale reliefului muntos.
Pentru ca autobusele acopera cam toate punctele importante de pe insula si au un orar clar, dar si pentru ca sunt de vreo 50 de ori mai ieftine decat taxiul, am optat pentru ele si am folosit taxi doar cand nu aveam optiune mai buna sau ne grabeam, ori pentru transferuri pentru ca in autobus nu aveam voie cu bagaje mari. Sunt niste busuri indiene (de la Tata Motors) destul de rudimentare, insa plimbatul cu ele a fost o adevarata aventura. Au soferii de acolo un stil de a conduce incat aveam senzatia ca suntem intr-un rollercoaster, nu a fost complicat sa bag o tranta la plecarea de pe loc desi ma tineam cu ambele maini. Cele mai tari senzatii erau cand treceam pe langa cate o prapastie fara parapeti iar soferul nu-si tinea mainile pe volan ca era ocupat sa numere banii sau sa butoneze telefonul.
Zona Cote d’Or este una dintre cele mai animate (in conceptul lor, nu al nostru), adica sunt cateva hoteluri, restaurante, magazine, supermarket-uri, un takeaway, banci cu ATM si casa de schimb valutar si cam tot ce trebuie pentru toate genurile de turisti. Tot acolo se aduna localnicii seara pentru distractie. Din pacate pe plaja noastra incepusera sa apara algele si sa scada nivelul apei (din aceasta cauza nu e recomandata in perioada decembrie-martie) pentru ca se schimba directia vanturilor (sezonul ploios), insa am vazut ca se poate si mai rau cand am trecut pe cealalta parte a insulei pe plaja Grand Anse unde totul era o mare de alge (apropo, aici multe agentii din tara aveau “oferte speciale”).
O zi am dedicat-o plajei Anse Lazio cunoscuta din pacate mai degraba din cauza atacului rechinilor in 2011 decat ca una dintre primele 10 cele mai frumoase plaje din lume. A fost cea mai aglomerata plaja pe care am vazut-o in Seychelles (cateva zeci de persoane) si intr-adevar frumoasa. Drumul pana la plaja nu e chiar lejer avand in vedere ca autobusul are statia destul de departe de aceasta, insa pe noi s-a oferit un localnic sa ne duca, vazand ca asteptam autobusul pe care probabil l-am ratat, si dupa ce am negociat pretul am batut palma. Masina era atat de mica incat abia incapeam patru oameni si n-am crezut ca reuseste sa urce pantele abrupte dupa cat de tare s-a chinuit. M-am mirat cand s-a oferit omul sa faca pe taxiul pentru noi cand mai avem nevoie si ne-a lasat nr de telefon, dar la intoarcere am mers frumos pe jos pana la autobus (aproximativ jumatate de ora).
N-am vazut rechini pe plaja (au montat o plasa dar pe o suprafata mica), doar pisici de mare ascunse in nisip la picioarele noastre cu cozile afara. In capatul plajei este locul perfect pentru snorkeling, printre stanci fiind o multitudine de pesti de toate felurile si culorile.
Cativa turisti venisera cu barcile probabil de pe alte insule. Exista si un bar in apropierea plajei cu cafele, gustari, racoritoare, dar nu l-am incercat. La un moment dat a fost si o ploaie scurta insa a trecut in cateva minute si soarele ardea din ce in ce mai tare, dar din fericire era destul de multa umbra la marginea padurii.
Plaja care mi-a placut cel mai mult este Anse Georgette, probabil si pentru ca era aproape pustie. Aflata in aria resortului Constance Lemuria (care mai are doua plaje) este nevoie de rezervare pentru ca numarul de turisti pe zi este limitat chiar daca este plaja publica si gratuita (ca toate plajele din Seychelles de altfel). Noi am sunat cu cateva zile inainte la receptie, asa ca atunci cand am ajuns la poarta ne-au lasat sa intram fara probleme. A fost interesant ca pe partea aceea de insula ploua torential si niste baieti din autobus ne-au spus ca pe plaja este soare, sa mergem cu incredere. Ne-am luat dupa ei si au avut dreptate: dupa jumatate de ora cat am traversat terenul de golf al hotelului printr-o ploaie torentiala si calda, cand ne-am apropiat de plaja era soare si senin. Bineinteles ca drumul la intoarcere a fost exact la fel: ploaie ca la dus. Datorita microclimatelor mereu ploua pe cate o zona mica si in alta este soare. In fine, plaja… este de vis, ca si serviciile hotelului de altfel, clientii lor fiind rasfatati, luau masa direct pe plaja daca doreau gen picnic, pe o fata de masa alba impecabila si frumos aranjata inclusiv cu flori, plus personal oricand la dispozitie. Noi ne-am multumit cu un “platou” de fructe exotice, cumparat bineinteles de la baietii care aveau o taraba pe plaja 🙂
Bineinteles ca principala atractie este Coco de Mer, emblema insulelor Seychelles, care creste doar aici pe Praslin (mai sunt cateva exemplare si in gradina botanica din Mahe) si care este inclusiv reprezentata pe stampila din pasaport. Fiind atat de rara, doar “carcasa” goala costa de la 400 euro in sus, fiecare exemplar este timbrat ,iar incercarea de a scoate vreuna din tara se pedepseste cu inchisoare (ne-a zis ghidul ca asta e varianta optima daca vrem sa ramanem gratis pe insula, impreuna cu vreo 70 de pirati somalezi) 🙂 Este singurul pom din lume de gen feminin si masculin, are cele mai mari seminte si fructe (o nuca ajunge pana la 25 kg), si dureaza cativa ani pana se se formeze si alti cativa pana sa se coaca. De aceea si legile foarte stricte in care fiecare fruct este monitorizat cu strictete. Forma lor deosebita si asemanatoare cu ale omului le face sa fie inconfundabile 🙂
Tot acolo am mai vazut plantatii de ceai, lemongrass, pomi de scortisoara pe care crestea vanilie (o specie considerata parazit), arbori de cafea, si cam toti pomii care dau fructele exotice cu un gust incomparabil fata de cele pe care le gasim noi prin Europa. Mai traieste acolo papagalul negru, o specie rara si pe cale de disparitie pe care doar norocosii reusesc sa-l vada (noi n-am fost printre ei). Papagalii, canarii si alte specii de vietuitoare exotice le vezi pe toata insula. Sa nu uitam de dragutele soparle geko pe care le gasesti unde ti-e lumea mai draga (inclusiv langa pat, in baie, pe masa), dar noua ne plac mai ales cand isi schimba culoarea in verde si scot sunete care imita diverse animale.
Ultimele doua zile le-am rezervat pentru lenevit pe plaja din fata casei, cafeaua de dimineata pe nisip la una din cafenelele cochete de pe plaja si plimbat prin zona, insa ploaia ne-a dat planurile peste cap. Desi stiam ca incepe sezonul ploios peste cateva zile, ploile torentiale nu s-au mai oprit pana am plecat, iar soarele abia l-am mai zarit. Pentru ca eram aproape de restaurante si magazine am iesit in scurte plimbari prin zona, pe plaja noastra mare uitandu-ne la pescarii care prindeau rechini de recif. Problema nu era ca ne udam, ci ca foarte greu ni se urcau hainele din cauza umiditatii inclusiv cand era soare. Seara trebuia sa avem grija la racii care traversau drumul de pe plaja spre padurea de mangrove de langa drum, sa nu cumva sa-i calcam si sa ne reteze degetele cu clestii aia mari 🙂 Aveam in zona si o piata de peste si fructe, insa preturile erau destul de piperate (1 ananas mic de la 10 euro in sus). Primeam oricum fructe la micul dejun, iar cel mai bine am mancat la “Les Lauriers”, un restaurant cu cina tip bufet, cu cel mai bun peste pe gratar pe care l-am mancat vreodata. In general bucataria creola este un mix intre mancarea europeana, africana si asiatica, cu puternice influente indiene (pui cu sos de cocos si curry il gaseai inclusiv ca street food). Arborele de paine il folosesc aproape la orice (cam ca si cartofii la noi), unele fructe le folosesc si ca legume (piure de mango de exemplu), curry aproape in orice, cocos la fel, scortisoara la discretie (doar razuiau putin din scoarta de copaci pe care ii gasesti oriunde). Mie mi-a placut mult mancarea lor. Alte doua restaurante mai accesibile ca pret sunt La Goulue si Da Luca, unde un fel de mancare usoara gen paste porneste de la 15 euro (cam ca si inghetata de altfel) 🙂
Exista numeroase posibilitati de excursii pe insulele invcinate (Cousin – cu multe specii de pasari, Curieuse – paduri tropicale, testoase gigant si parcul marin, St Pierre – pentru snorkeling), pe plaja fiind plin de localnici care ofereau excursii personalizate sau de grup, inclusiv gazda noastra avea o barca pentru excursii si pescuit. Asta pe langa ce ofera marile agentii locale de turism. Noi le-am lasat pentru data viitoare si pentru ca nu am vrut un program foarte strans si batut in cuie, dar si din cauza ploii care nu ne-a afectat insa foarte tare in afara de ultima zi cand am vizitat Mahe pe o vreme tare mohorata.
