Zanzibar – Oameni frumosi
Zanzibarul si oamenii lui frumosi Dincolo de peisajele spectaculoase, de locurile interesante si tot ceea ce mai ofera insula, de departe farmecul locului il dau oamenii. Daca la inceput ii vedeam interesanti, la sfarsit i-am simtit dragi. Cand am aterizat […]
Zanzibarul si oamenii lui frumosi
Dincolo de peisajele spectaculoase, de locurile interesante si tot ceea ce mai ofera insula, de departe farmecul locului il dau oamenii. Daca la inceput ii vedeam interesanti, la sfarsit i-am simtit dragi. Cand am aterizat pe aeroportul mic, inghesuit si plin de oameni ma minunam cat de repede s-au adunat pe langa noi sa ne ureze bun venit, dar la plecare aveam lacrimi in ochi atunci cand baiatul de la restaurant ne-a dat apa sa avem cu noi pe drum sau cel de la receptie ne-a condus pana la masina si ne-a imbratisat. Doar pe noi. Spunandu-ne ca nu suntem ca ceilalti europeni si am luat asta ca pe un compliment 🙂
Acolo romanii sunt cunoscuti datorita lui Hagi si lui Mutu, oamenii locului fiind mari microbisti. Intr-o seara cineva ne-a spus ca merge la fotbal pentru ca echipa lor joaca in campionat si cine castiga primeste o capra.
Nivelul de trai este foarte scazut, un salar mediu lunar fiind undeva la 100$ si poate ajunge pana la 400$ pentru cei care lucreaza in armata. In Stone Town, singurul oras de pe insula care este si capitala, nivelul de trai este mai ridicat, acolo se afla si singurul spital, sau banci si toate institutiile importante. In sate sunt doar scoli, iar nivelul de trai este mult mai scazut.
Primul impact cu insula mi-a dat senzatia de saracie, chiar daca in aeroport aveau aparatura performanta cu care ne-au luat amprente, scanat retina. Si mai aveau si WiFi gratuit si nelimitat. In afara de asta, orice ne dadea senzatia ca am ajuns in alta lume.
Pentru ca am mers prin agentie (acolo detin monopol marile agentii de turism Europene), la hotel am fost intampinati cu avertismente sa nu ne amestecam printre localnici. In camera exista chiar si un regulament de care eram sfatuiti sa tinem cont, altfel agentia nu isi asuma responsabilitatea pentru riscurile la care ne expunem. Am fost invitati la o intalnire cu agentul de turism care urma sa ne prezinte excursiile pe care le organizau si care aveau preturi ca pentru europeni.
Cu ei am povestit despre cultura, religie, viata de familie, diferenta dintre ei si Europeni. Doi dintre ei au stat o vreme in Europa si s-au intors pentru ca la noi au gasit prea mult stres. Le-a fost greu sa inteleaga si pe buna dreptate, cum noi ne stresam preventiv pentru aproape orice si cum majoritatea grijilor noastre sunt neintemeiate. Pe langa ce avem noi, viata lor simpla si linistita pare un vis frumos.
Ne-am imprietenit si cu cativa masai care traiau in colibele de pe plaja, un fel de magazine improvizate in care isi vindeau marfa confectionata de ei, de la statuete la bratari, obiecte de uz caznic din lemn de abanos sau mango, masti si tot felul de obiecte decorative.
Apropo de preturi, aceleasi obiecte le gaseam si in magazinul hotelului dar la preturi de 10 ori mai mari. Bineinteles ca am ales sa cumparam de la ei.
Veneau de pe continent din triburile de masai din Tanzania si Kenya sa faca rost de bani si sa reuseasca sa isi ajute familiile. La ei banii se schimba in vaci. Ai vaci, esti bogat. Unul dintre baieti ne-a povestit pe indelete viata lui si ne-a spus ca de curand si-a ales sotia (pe care o si adusese cu el pe insula) si ca in urma concursului de sarituri a avut dreptul sa aleaga primul si sa plateasca un pret mai mic, adica vaci mai putine. Nu avea voie insa sa vorbeasca cu ea inainte ca parintii lor sa negocieze: 15 vaci in loc de 20. Ne spunea ca acolo cei care au mai multe fete devin mai bogati. Scoala costa cateva vaci pe an si nu sunt multi care isi permit sa studieze. Dar invata meserii si spera ca cineva sa le cumpere marfa.
Am inceput sa inteleg de ce daca ne spuneau ca nu suntem ca europenii, ar trebui sa o iau ca pe un compliment. Masaii si ceilalti localnici salutau fiecare turist, dar multi isi intorceau privirea sau le raspundeau urat inapoi. Ne-au spus ca nici nu este asa de rau, ca cei mai agresivi sunt cei din Africa de Sud care le spun vorbe grele. Nu prea bagau ei in seama chestiile astea, dar pe mine m-au dezgustat profund.
Am avut multe discutii interesante cu masaii, care toti erau crestini, aveau nume de crestini dar vorba lor, nu prea mergeau la biserica.
Misionarii italieni le-au facut cunostinta cu crestinismul, doar ca ei sunt cunoscuti ca un trib de luptatori si luptatori au ramas. Imbracamintea lor traditionala contine neaparat o maciune si o lance, chiar daca nu prea le mai folosesc. Tot la aspectul fizic m-a frapat faptul ca barbatii poarta parul lung si femeile se rad pe cap.
N-am avut nici un moment senzatia de nesiguranta. Intr-o zi unul dintre masai m-a rugat sa ii dau telefonul sa faca poze si mi l-a adus dupa amiaza inapoi. A vazut acolo si cateva poze de la hotel si m-a intrebat daca intr-adevar exista atata mancare cum el nu vazuse in viata lui. Mi-am dat seama cata discrepanta exista intre cele doua lumi si am simtit ca regret alegerea de a sta intr-un loc luxos in timp ce dincolo de gard este atata saracie cum nu mai vazusem.
Cand m-am intors acasa i-am printat pozele facute cu telefonul si le-am aranjat intr-un album pe care i l-am trimis, pentru ca ele contineau statuile, bratarile, cosurile si mastile sculptate pe care le avea de vanzare. Imi spusese ca legea nu ii permite sa scoata marfa din magazin si sa o afiseze in alta parte (decat in singura seara in care ii permitea hotelul de langa), iar acolo vin cumparatori foarte putini, asa ca pozele il ajuta sa le arate turistilor ce oferte are. Intr-adevar, legile nu sunt facute sa-i ajute pe ei.
Cat am putut, dupa ce am ajuns acolo si nu numai, am preferat sa sustinem oamenii locului, nu sa incarcam conturile europene. Pentru ca desi este un loc atat de frumos si cu asa mare potential, nu sunt lasati sa il foloseasca. Terenuri nici nu se vand decat albilor, pe considerentul ca au bani multi. Localnicii nu pot detine afaceri in turism decat pentru excursii, in schimb toate hotelurile si resorturile apartin eurpenilor sau asiaticilor.
Mi s-a parut strigator la cer felul in care desi nu mai exista sclavi, acolo oamenii inca sunt exploatati. Iar ei accepta pentru ca nu au alta varianta de supravietuire.
Oameni simplii si prietenosi ei traiesc din ce le ofera pamantul (orez si fructe) sau oceanul (peste si fructe de mare). Nici gunoaie nu am vazut, pentru ca probabil sunt foarte putine lucruri care se arunca. Oamenii stiu sa pretuiasca si sa se bucure de orice.
Nu neg faptul ca strainii sunt vazuti ca o posibilitate de facut bani, dar dincolo de asta oamenii sunt intelegatori, prietenosi, deschisi. Se ajuta intre ei atunci cand au nevoie si se sustin reciproc. Nu poti trece pe langa cineva fara sa te intrebe cel putin cum ti-a fost ziua, iar daca esti dispus sa stai la povesti afli toata istoria omului si poti sa o impartasesti pe-a ta.
Inca mai sunt oameni acolo care dupa atatia ani nu ne-au uitat, care imi arata plaja si oceanul de cate ori mi se face dor, care dupa ce am plecat ne-au rugat sa alegem un nume pentru copil sau care ne-au chemat la nunta.
Cred cu tarie ca farmecul unui loc il dau oamenii. Modul in care traiesc, in care gandesc si felul in care te fac sa te simti. Tocmai de aceea cred ca va ramane pentru mine un loc de suflet si de referinta in care abia astept sa ma reintorc.
