#stauacasă
Stau. Dar pentru câtă vreme? Știu, unii se lupta pentru viața lor și altora le arde de călătorii. Poate părea cinic, însă pentru noi, cei care avem deja microbul călătoriilor e greu să nu ne putem face planuri. Măcar să avem dreptul să visam.
Mulți întreabă și se întreabă cum va arata din acest punct de vedere viitorul apropiat și este foarte greu pentru cineva să vină cu răspunsuri concrete sau cu soluții potrivite. Pentru că poate ce mi se potrivește mie nu e valabil și pentru altcineva.
Ca să vorbesc la modul concret, pentru că nu vreau să influențez pe nimeni (poate doar să inspir), vă voi spune că pentru anul acesta aveam planificat încă un concediu prin insulele Grecești (Ciclade), pentru a două jumătate a lunii iunie. La cum se prezintă situația, șansele de a merge in acea perioadă scad de la o zi la alta. Dar nu mă simt descurajată, din contră: o iau ca pe o provocare. Provocarea de a reconfigura aproape tot, deși l-am conturat înainte să plecăm în concediul din vara trecută, adică foarte, foarte devreme.. Am însă câteva avantaje pentru care consider că nu am prea multe de pierdut.
Mai există și varianta agențiilor care se adaptează situației și oferă beneficii pentru reprogramare sau anulare gratuită până cu puțin timp înaintea plecării.
Așa că dacă nu vreți să renunțați la visul de a călători, încercați să găsiți varianta care vi se potrivește.
Pentru cei care iau în considerare varianta descrisă de mine și vor concediu la mare în străînătate, recomand locații ca Muntenegru, Croația, Grecia (in special insule), poate și Bulgaria, dar la Italia ne mai gândim.
Pentru munte e mai ușor să găsești un loc frumos și izolat 🙂 Mă gândesc totuși să adun câteva opțiuni într-un articol viitor.